Primele două tramvaie Imperio cumpărate de Primăria Arad, livrate joi

Primele două tramvaie Imperio cumpărate de Primăria Arad, livrate joi
Publicat: 29/10/2014, 17:29

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat, miercuri, că au fost fabricate primele două tramvaie Imperio comandate la Astra Vagoane Călători Arad, astfel că acestea vor fi livrate Companiei de Transport Public, care le va opera, iar celelalte patru garnituri vor fi livrate anul viitor.

Conform primarului, producătorul livrează tramvaiele „cu mult înainte de termenul contractual”, care era de 33 de săptămâni pentru prima garnitură, începând din 13 iunie, data semnării contractului, în timp ce alte cinci garnituri erau programate inițial să fie livrate în 2015. Anul viitor, producătorul va livra celelalte patru tramvaie cumpărate.

„Primele două garnituri vor fi văzute deja prin oraș imediat după livrare, dar vor fi în probe tehnice, așa cum prevede contractul. Cel mai probabil din luna decembrie ele vor intra în circulație pentru a se bucura călătorii de ele”, a declarat Falcă.

Primarul a spus că municipalitatea va încerca obținerea de fonduri europene pentru ca alte tramvaie noi să fie cumpărate până în 2020.

În 13 iunie, conducerea Primăriei Arad a semnat cu reprezentanții companiei locale Astra Vagoane Călători contractul de achiziție a șase tramvaie noi, model Imperio, realizat cu licență Siemens.

Contractul a fost semnat după ce Astra Vagoane Călători a câștigat licitația la care mai participase compania poloneză Pojazdy Szynowe PESA.

Înainte de licitație, Primăria Arad estima că va plăti până la 9,4 milioane de euro pentru cele șase garnituri, însă valoarea achiziției este de 8,3 milioane de euro cu TVA inclusă.

Acționarul majoritar al companiei care fabrică tramvaiul Imperio, Valer Blidar, declara la acea dată că a oferit „un preț promoțional” orașului Arad, unde se află și fabrica.

Practic, cu acest contract a debutat producția de tramvaie la Arad. Până în luna iunie fabrica participase la șase licitații în țară și străinătate cu tramvaiul Imperio, dar a pierdut de fiecare dată pentru că în caietele de sarcini se prevedea obligativitatea producătorilor de a dovedi că tramvaiele se află în circulație undeva.

Acționarul majoritar al companiei arădene declara că Imperio are cel mai mic consum energetic din lume pentru tramvaiele din clasa sa, respectiv de 0,63 de KW pe kilometru. Spre comparație, tramvaiele care circulă acum în oraș consumă de patru ori mai mult.

Imperio poate avea între două și șase module, respectiv de la 18 metri lungime până la 54, însă modelul ales de municipalitatea arădeană este cu trei module, cu o lungime totală de 27 de metri. Acest model are 208 locuri, dintre care 40 pe scaune, și beneficiază de aer condiționat.

Costul unui tramvai pentru Primăria Arad este de 1.074.000 de euro plus TVA, însă Valer Blidar preciza că la următoarele licitații prețul va fi ridicat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?